205

Episodul 2-Partea întâi

D.E.

Te-am întrebat ce să îţi trimit de Crăciun , orice lucru la care am acces şi pe care ţi l-ai dori , iar tu m-ai refuzat din nou . Nu e niciun sortiment de cafea pe care să nu îl fi încercat până acum , vreo carte nouă sau , ce ştiu eu ? Vreun orice ? Apoi am realizat că cel mai bine ţi-se potriveşte o altă povestioară , uşor Christmassy , dar nu prea mult căci ştiu că nu eşti genul . Mai sunt 7 zile până la Crăciun , aşadar îşi trimit 7 poveşti culese din acelaşi oraş X , al tinereţii mele , din veşnica cameră 205 …

1 .

Îmi e greu să plasez acel Crăciun în timp … Să fi fost înainte sau după povestea dintre Camilla şi Dragoş , care a fost cu adevărat o poveste . Probabil înainte …

În X Crăciunul , nu prea era cine ştie ce eveniment , câteva decoraţini , luminiţe , colinde şi atât . Cei mai mulţi plecau acasă sau oriunde altundeva . Eram doar câţiva amărâţi antisociali care rămâneau să îşi petreacă sărbătoriile în pustnicie . În Ajun , organizam o petrecere , dar nu  era decât un alt motiv ca toate celelalte , care de altfel nu erau greu de inventat . Însă , într-un fel , dintre toate acela a fost singurul care mi-a rămas întipărit în memorie ca unic . Locaţia : Camera 205 ! Ne-am aşezat pe podea la lumina beculeţelor multicolore din bradul . Am făcut cercul încrederii , cred că pot spune , desigur printre sticle şi pachete de ţigări goale , dar asta intră la detalii . Rămăsesem un grup destul de restrâns , vreo zece persoane dacă nu mă înşală memoria ; Eu , Camilla , Ana , Cassie (Casandra) („gazdele”) , Mihai , Tibi , Carina şi fratele- Nick , Radu şi bineînţeles Milena .

Milena şi-a aprins o ţigară , în stilul ei caracteristic şi a început să râdă . Ciudat , dar toate poveştile astea încep cu aprinderea unei ţigări .

– Aşadar , pensionarii mei , acum ce facem ? Cine spune ceva interesant ?

-Şti , Lena , am un prieten singurel , te interesează ?

Şi-a dat ochii peste cap ridicând paharul cu vin

-Doamne fereşte , Mihai , să mă las pe mâna ta ! Mi-ajunge ce mi-am făcut eu singură !

-Adică ? Dezvoltă ! Unde e Făt-Frumos ?

– La dracu ! Probabil cumpără biberoane sau scutece sau ceva de genul ?

-Şti că asta nu înseamnă că ţi-ai făcut-o cu mâna ta , ci cu „părţile ” altuia ? Vom avea un copilaş în 5 ?

Îi aruncă un fursec fix între ochi .

-Povesteşte ! săriră fetele . Dacă ai început , spune până la capăt .

-Ok , dar dă-mi ceva mai tare . Nu îmi fac curaj doar din vin… Acum vreo , câteva luni , un an , cam aşa . M-am întâlnit cu „this guy” . Să îi spunem A. ! Ne ştiam din vedere . Aveam , la dracu ! avem că , doar nu a murit , prieteni comuni şi ne-am mai intersectat de câteva ori în urmă cu cinci ani prin Asociaţie . Pe atunci nu prea ne-am dat importanţa sau cel puţin eu nu i-am dat . Ne-am revăzut , am depănat amintiri . Am ieşit o dată , de două ori , de trei … Deduceţi singuri cum a evoluat povestea …

-Nu aşa , Lena , aşa sunt toate dacă e să simplificăm , ţipă Camilla .

-Ok…ok… Reiau . A. , ne cunoscusem prin Asociaţie şi acum ceva timp , whatever , ne-am revăzut la o adunare la care am vorbit . Stătea în primul rând şi toată prezentarea s-a uitat fix la mine , iar când am terminat a venit şi m-a felicitat , mă făcusem total de râs , dar până la urmă trebuia să înceapă cumva conversaţia , nu ? Am ieşit să fumăm o ţigară , adică eu , el încă  nu fuma … Da , Camilla , dezvolt . L-am întrebat dacă iese la o ţigară şi mi-a spus că nu fumează , dar că vine cu mine dacă vreau să nu fumez singură . Pentru mine nu era o problemă chestia asta , chiar îmi place . Mă  ajută să îmi pun ordine în gânduri şi aveam nevoie , aceea chiar a fost o zi încărcată , dar am acceptat oricum . Ne-am luat câte o cafea şi ne-am aşezat pe o bordură . Am vorbit despre tot felul de nimicuri , despre cum ne-am întâlnit în urmă cu cinci ani, când ne-am înscris , despre ce prezentasem eu . Era total împotriva a ceea ce susţinusem  , dar aparent o spusesem atât de frumos încât aproape îl convinsesem şi pe el . Despre zăpadă , era tot iarnă şi încă nu ninsese , doar fulguise până atunci . Cerul era atât de alb că puteai desena pe el , îmi amintesc exact , aşa mi-a spus . A început să ningă şi mi-a dat geaca lui . Sigur , indepenenta din mine a refuzat , însă tot mi-a aruncat-o pe umeri .”Dacă răceşti , răguşeşi şi nu mai poţi să vorbeşti la adunări . Ar fi o pierdere prea mare ca să risc „(Şi-a dat ochi peste cap când a povestit asta . Se chinuia să pară ironică , dar am văzut o strălucire ciudată în privirea ei ) . Nu ştiu cât am stat acolo , mai mult de o ţigară oricum , căci când ne-am ridicat , rămăsese conturul nostru într-un morman de zăpadă . Apoi , cum am mai spus , prieteni comuni , interese comune , ne-am tot văzut . Şi într-o seară m-am adus până în faţa blocului . (râde) Mihai , nu ştiu dacă să îţi mulţumesc sau să îţi dau în cap . Nu cred că mai recunoscut , dar erai pe balcon şi ai strigat ceva „Pup-o ! Ce stai ? ” Or something like that … Primul impuls. După am fost împreună o perioadă , destul , îşi lăsase destul de multe lucruri la mine . Şi…(nu îţi voi reproduce şi înjurăturile , dar poţi fi sigură că Milena are un vocabular variat şi colorat .)  A. era logodit . În ziua când ne-am întâlnit erau certaţi , dar până la îndemnul lui Mihai se împăcaseră . Ştiţi cum am aflat ? Printr-o tâmpenia … O prietenă de-a logodnicei , probabil acum , soţiei mi-a spus . Am fost cu ea într-o delegaţie şi tipa , nah de unde să ştie ea ? , mi-a povestit despre prietena ei însărcinată în două , trei luni . Dracu ştie ! Vai ce drăguţ a fost ! Iubire mare ! Poze , filmări de la logodna din iarna aceea … Mi-a fugit pământul de sub picioare când le-am văzut , dar m-am abţinut . Amantă nu mai fusesem până atunci , acum o am şi pe asta în C.V. Normal că nu am făcut scandal atunci . Sunt o lady … I-am făcut acasă ! Ca în filme , cum e toată povestea , i-am aruncat lucrurile pe geam . Cred că i-am dat în cap cu ceva , sper că i-am dat în cap cu ceva . Şi da , Tibi , nevestica ştie de mine , chiar aflase înaintea mea . Nu ştiu cum sau de la cine . Nu mă întreba . În final , revenim de unde am început , cel mai probabil A. cumpăra biberoane , de mână cu soţia . Cine urmează ?

-Poftim ? Camilla s-a ridicat de sub brad . Voia să o ia în braţe .

-Stai calmă , darling , nu sunt eu cea care să plăngă din aşa ceva . Nu am nimic . Eu rândul vostru acum . E mi-am expus viaţa . A întins sticla . Hai , Mihai , bea şi spune cum s-a terminat ultima ta relaţie . Mă omoară curiozitatea !

– Şi pe ea era să o omoare …

-Uuuu

Va urma…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: