Poveste de iarnă

Prolog

Ningea . De trei zile ningea încontinuu şi nu părea că se va opri curând . Femeia stătea la geam privind spre câmpul alb de parcă acesta i-ar fi vorbit . Îşi strângea spasmodic cardiganul în jurul taliei cu o mână . Era îmbrăcată simplu , de casă cu o pereche de pantaloni scurţi din pânză colorată şi un maiou vechi pe sub cardiganul negru . Avea un aer absent , neliniştit , uşor răvăşit . Îşi prindea buza inferioară între degetul mare şi cel arătător stângând-o . Ştia că sfârşitul e aproape , îi putea simţi prezenţa mai puternic ca oricând . Se apropia cu viteză dinspre răsărit şi curând va ajunge la apus , iar atunci ea nu se va mai putea împotrivi . Obosise , nu mai avea puterea necesară pentru a trece şi de această iarnă . Dacă aceasta avea să fie ultima aşa să fie ! Nu mai rezista . Nu va mai merge pe sfoară deasupra prăpastie , se va lăsa văzduhului . Nu va mai înota până la mal , se va lăsa mării . Mâna i-a alunecat şi unghia i-a pătruns în buză înroşindu-se . Durerea a trezit-o la realitate . Și-a șters sângele și s-a întors spre camera goală . Venea rar , doar pentru iernile lungi ca aceasta , așa că prefera să nu țină prea multe aici , însă acum ideea îi părea absurdă . Străbătuse încăperea și se lăsase să cadă pe podea lângă patul din scânduri . A lua pachetul de cărți de tarot , l-a amestecă cu atenție și a întors ultima carte . Privirea îi înghețase pentru un moment . Își mușcase  buza , dar asta nu făcuse decât ca rana să se redeschidă . Sângele cald începuse să curgă . O picătură se scursese pe podea luând forme ciudate – o inimă , o stea , o sferă perfectă . Se ridicase  în aer oprindu-se în fața ei . Focul din șemineu înghețase albastru . În cameră se făcuse brusc frig . Aerul căpătă mirosul rece al iernii de afară și părea că bate vântul . Briza de interior îi răvăși părul . Un fior o cuprinsese ca și cum  ar fi fost o mână ce îi se încleștă pe gleznă . Apoi urcase pe picior apăsându-i carnea atât de tare încât se învinețea în locurile pe care le-ar fi atins degetele ființei supranaturale . Inima i-se zbătea în piept . Rana de la buză îi zvâcnea dureros , iar frigul îi provoca usturime .

În fața ei s-a format un abur negru dens , nu putea vedea prin el . Aburul s-a metamorfozat , luând forme unei ființe umane . La început a apărut vag , doar conturul corpului ce stătea în genunchi în fața femeii , după un timp, însă , s-au conturat ușor toate trăsăturile bărbatului . S-a întins și prins între buzele mari picătura de sânge ce plutea între ei . Doar de aceasta mai avea nevoi ca corpul său palid și privirea pierdută să fie animate de focul vieții . I-a zâmbit impertinent dar  cum ea a rămas impasibilă , a sărutat-o pe obraz . L-a îndepărtat cu o mișcare largă a mâini și s-a ridicat îndreptându-și atenția spre ibricul care fierbea în șemineu :

–  A trecut ceva timp , vorbi ființa din fum .

– Nu suficient … A deschis cufărul și a scos două cești în care turnă ceaiul .

– Iasomie ! Nu te-ai schimbat deloc . Îl simți și tu nu-i așa ? De aceea te-ai întors . Îți cresc puterile , totul devine mai intens , dar e mai greu de controlat , iar corpul… corpul nu e ca spiritul maleabil , el e rigid , însă și slab , casant . Te sfărâmă din interior spre exterior. A apucat ceașca și a golit-o dintr-o înghițitură . Flăcările i-se reflectau în ochii negrii ca abisul .

– Dacă ai venit doar să îmi amintești că sunt pe moarte te invit să pleci !

–  Dar uiți un lucru , draga mea , cum nu tu m-ai invocat ,  ci am venit din propria inițiativă nu mă poți face să plec .

–  Sângele meu te leagă de lumea noastră , asta îmi dă putere a supra ta .

–  Au contraire ! Asta doar îmi condiționează libertatea de mișcare … El îmi permite să iau formă fizică , să nu fiu doar un joc de lumini în bătaia vântului și da , mă leagă de tine . Nu pot să fiu prea departe de liant-ul meu fără a mă disipa , nu îți dă puterea de a mă trimite de unde am venit .

S-a așezat pe podea îndreptându-și atenția spre conținutul cufărului :

–  Și totuși , ai trecut prin vălul ce separă lumile , doar să … de ce spuneai că ai venit ?

–  Ce carte ți-a ieșit ? Îi prinse mâna . Când ai întrebat cărțile , ce ți-au spus ? E doar o iarnă , au mai fost și altele . Ști și tu , prea bine , oricât de frig ar fi fost , oricât de mult te-ar fi îngropat zăpada , oricât ar fi înghețat Izvorul Vieții și Morții mereu vine primăvara și înflorești . Așadar , ce carte ai tras ? Luna ? Moartea ?

–  Nu contează . Mai ai un minut . Ar trebui sa îl folosești mai bine . A fost doar o picătură, doar nu te aștepți să funcționeze la nesfârșit . Spune ce ai de spus și pleacă .

– Doar nu crezi că voi pleca atât de repede , iarna e abia la început . Vei avea nevoie de mine , dar ai dreptate picătura aceea nu îmi va ajunge așa că mai bine îmi fac rezerve pentru mai târziu .

Și-a amintit că buza încă îi sângera abia când creatura din fum a apucat-o de umeri și i-a supt sângele , apoi a dispărut la fel cum apăruse . Temperatura a urcat la loc . Focul trosnea din nou , dar ea era și mai slăbită ca înainte . Picioarele i-au cedat și s-a prăbușit în genunchi . Nu voia să plângă , însă lacrimile îi străbăteau fața palidă

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: